Marţi, 16 octombrie, Comisia pentru egalitatea de şanse din Senatul României, reprezentată de senatorii Adrian Wiener-preşedinte, Gheorghe Pop- vicepreşedinte, Gabi Ionaşcu- secretar, a avut o întâlnire cu reprezentanții Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, doamna Marta-Iozefina Bencze – presedinte, Gheorghe Aştileanu – vicepresedinte Consiliul de monitorizare şi Matei Ghigiu – director cabinet.
Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost adoptată în data de 13 decembrie 2006, iar România a ratificat Convenţia în data de 26 septembrie 2007, prin Legea nr. 221/2010. Prin Legea nr 8 din 18 ianuarie 2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost înfiinţat Consiliul de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.Consiliul de monitorizare are calitatea de Mecanism de monitorizare a Convenției ONU, iar Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi are calitatea de Mecanism de coordonare privind implementarea Convenţiei.
În cadrul întâlnirii a fost prezentat Raportul de activitate al Consiliului de la înfiinţare, raportul de monitorizare de la Centrul pentru Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică – Măciuca din data de 18 iulie 2017, realizat de experţi independenţi, priorităţile pentru anul 2018, precum şi problemele de ordin instituţional cu care se confruntă: buget insuficient, număr redus de personal.
Preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse, senatorul Adrian Wiener, a subliniat urgentarea introducerii pe agenda publică a tematicii persoanelor cu dizabilităţi şi importanţa instituţiei de monitorizare, conferită prin Convenţia ONU . De asemenea, şi-a manifestat sprijinul, în calitate de senator şi preşedinte, pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ din acest domeniu şi consolidarea parteneriatului interinstituţional.
Domnul preşedinte a înaintat Primului Ministru, o interpelare despre Implementarea Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.
Dizabilitatea rezultă din interacțiunea dintre persoana cu deficiență și barierele de atitudine și de ecosistem social iar politica publică de înlăturare a acestor bariere reprezintă, în fapt, o intervenție împotriva discriminării.
În 2010, prin Legea 221/2010, Parlamentul României ratifica Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Astfel, România ca stat, își asuma garantarea exercitării, pentru persoanele cu handicap, a drepturilor în condiții de egalitate cu toate celelalte persoane.
Conform Strategiei UE 2010 – 2020 pentru persoanele cu handicap dezideratul comun este o Europă fără Bariere. Legislația, Politicile Publice, Programele Guvernamentale trebuie să fie convergente spre acest obiectiv comun al Uniunii: asigurarea condițiilor decente pentru ca societatea românească să devină incluzivă; persoana cu dizabilități să devină din beneficiar pasiv al politicilor sociale ale unui stat un ferment activ de transformare a unei societăți. Perspectiva clasică, “medicalizată” asupra dizabilităţii ar trebui schimbată.
Prin Legea 8/2016 se înființau mecanismele prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilitati. Astfel, se desemna și se înființa Consiliul pentru Monitorizarea implementării, Mecanismul de Coordonare și Punctele de Contact pentru implementarea Convenției.
Consiliul de Monitorizare a implementării Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități reprezintă, în viziunea Legii 8/2016, Autoritatea Autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar. Are, conform legii, atribuții de control și examinare (prin vizite inopinate conform unui Program anual de inspecție) a condițiilor de respectare a drepturilor persoanelor internate și instituționalizate în spitale/secții de psihiatrie sau facilități de tip rezidențial, publice sau private, destinate să deservească persoane cu dizabilități somatice sau neuro-psihiatrice. Singura vizită de monitorizare a fost efectuată în data de 29 iunie 2017 când, reprezentanţi ai Consiliului de monitorizare şi 2 experţi independenţi, au efectuat o vizită neanunţată la Centrul pentru Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca din Jud Vâlcea, (unde sunt 48 persoane cu dizabilităţi psihosociale şi intelectuale), în urma căreia au redactat un raport de monitorizare. A fost prima vizită de la înfiinţarea Consiliului și aceasta efectuată în urma unei solicitări exprese a Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor trebuia să îi fie repartizat un sediu, evident accesibilizat, în termen de 60 de zile de la data numirii Președintelui acestui Consiliu – “prin grija Guvernului” (art. 9 alin.3 Legea 8/2016). Acest lucru se întâmplă abia acum, după aproape 2 ani și e vorba de un sediu închiriat de pe piața liberă, RAPPS neavând disponibil niciun sediu adecvat.
De asemena, pentru exercitarea atribuțiilor, acest Consiliu de Monitorizare, trebuia să angajeze, pe lângă Președinte și Vicepreședinte, încă 21 de persoane, dintre care 10 Inspectori de specialitate. Acest lucru nu s-a întâmplat, Consiliul neavând nicio activitate din cauza faptului că organigrama amintită nu a fost acoperită de bugetul alocat în ultimii 2 ani, bugetul necesar fiind de aproxiamtiv 5 milioane de lei pentru 2018.
Conform legii (221/2010), în scopul implementării prevederilor art. 33 din Convenţie, trebuiau înființate câte un Punct de Contact pentru implementarea Convenţiei în cadrul fiecăruia dintre următoarele ministere: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Fondurilor Europene. Dintre aceste 5 puncte de contact, la ora actuală există doar unul singur, la Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (HG nr. 15/2017 din 16 ianuarie 2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, art. 4, alin. (2), puctul gg.).
În România, trăiesc aproximativ 700.000 de persoane cu diverse forme de dizabilitate dintre care 86.000 sunt copii iar peste 460.000 sunt persoane peste 65 de ani. Suntem responsabili ca națiune de felul în care ne tratăm semenii vulnerabili iar asumarea politică a implementării cu adevărat a Convențiilor incidente pe acest subiect (inclusiv Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități) poate fi un demers transformativ pentru societatea românească în ansamblul ei. Condamnarea definitivă a României în cazul Câmpeanu – copil de etnie romă, abandonat la naștere, cu retard mental și infectat cu HIV decedat în grija Statului Român este paradigmatică pentru cei 5000 de copii instituționalizați, decedați în ultimii 6 ani.
Ca o concluzie, avem cadrul legislativ, instituţii compentente, o strategie naţională („O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2016-2020 ) şi un Plan operațional privind implementarea strategiei naționale, există Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, se uzează copios de prevederile Convenției în expunerile de motive pentru OUG-urile Guvernului (inclusiv OUG 60/2017). Ceea ce nu a existat până acum, este voința politcă de a transforma obligația de a asuma niște Principii într-un demers activ de a dărâma Bariere. În primul rând, barierele preconcepute pe care le avem fiecare dintre noi, cei fără dizabilitate.
Domnule Prim-Ministru Tudose, vă rog să vă asumați patronajul și coordonarea directă a implementării Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Dincolo de a fi o responsabilitate administrativă poate deveni o cauză care să vă definească mandatul. Vă rog să va asumați, ca unul din principalele dumneavoastră obiective, funcționalitatea Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției, în decursul anului 2018.
În speranța unui răspuns angajant, vă asigur de toată considerația mea.

Mărime font